În anul 1990, datorită unei cereri acute de specialiști în management industrial dar nu numai, în cadrul Facultății de Mecanică ia ființă un nou profil: Ingineria Sistemelor de Producție, sub organizarea Catedrei de Management. În anul 1992 se schimbă denumirea profilului în: INGINERIE ECONOMICĂ, fiind deja un profil cunoscut și implementat în 18 facultăți din țară. În 1996 conducerea universității decide unirea celor două profiluri într-o nouă facultate denumită: FACULTATEA DE MANAGEMENT ÎN PRODUCȚIE ȘI TRANSPORTURI. În anul 2005 profilul Inginerie Economică își schimbă denumirea în Inginerie și Management.
În cei 26 de ani de existență, facultatea a adus o contribuție importantă în primul rând la dezvoltarea economiei regionale/naționale și a administrațiilor publice, la dezvoltarea altor sectoare în România și străinătate. Valoarea și competențele absolvenților facultății au fost confirmate de numărul mare de absolvenți care au înființat și dezvoltat propriile firme sau care au făcut cariere de succes în companii naționale/transnaționale din România și din alte țări, în universități și institute de cercetare.
Domeniul și durata | Specializarea | Locuri fără taxă |
Locuri cu taxă |
Modalitatea / media de admitere* (m) |
---|---|---|---|---|
Inginerie și management 4 ani |
Inginerie economică industrială Inginerie și management în construcții Inginerie economică în domeniul electric, electronic și energetic Inginerie economică în industria chimică și de materiale |
22 | 32 |
Concurs de dosare // m = b sau Admis fără concurs cu media 10, pentru olimpici sau premianți la concursurile agreate |
Științe administrative 3 ani |
Administrație publică | 4 | 10 |
Concurs de dosare // m = b sau Admis fără concurs cu media 10, pentru olimpici sau premianți la concursurile agreate |
*m – media de admitere; b – media examenului de bacalaureat
Vezi locurile cu destinație specială (absolvenți de licee din mediul rural, candidați proveniți din sistemul de protecție socială, candidați de etnie rromă, sportivi de performanță, locuri alocate la solicitarea SRI), disponibile la nivel instituțional – detalii aici.
1. La unul dintre centrele de admitere
2. Online, prin intermediul platformei Enroll
Dosarul de înscriere online va conține copii scanate color ale tuturor documentelor, în format PDF, JPG sau PNG.
Dimensiunea maximă a unui document este de 5MB.
Pentru candidații înscriși online și admiși la forma fără taxă (buget), în dosarul fizic sunt necesare documentele de studii în original (diploma de bacalaureat, foaia matricolă)
Pentru candidații care au fost admiși la forma cu taxă, în dosarul de înscriere fizic nu sunt necesare documente de studii în original.
Opțional – în cazul în care candidatul solicită scutirea de la taxă
**Candidații la programele de studii în limba engleză sau germană vor anexa, de asemenea, o copie după adeverința obținută în urma susținerii probei de competență lingvistică sau copie după unul dintre următoarele acte (corespunzător limbii programului de studii implicat):
– certificat/ diplomă de promovare a examenelor de recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor lingvistice într-o limbă străină;
– diplomă de absolvire a unui liceu cu predare în limba engleză sau germană;
-Adeverință prin care să dovedească faptul că au urmat, în timpul învățământului preuniversitar disciplina engleză sau germană, minim 4 ani de studii.
* Situații în care se poate solicita scutirea de taxă. Acte scutire taxă de înscriere
Sesiunea Septembrie 2023
Înscriere candidaţi: |
Online: 21.08.2023 – 09.09.2023 până la ora 14:00 (https://enroll.upt.ro/) Fizic în centrul de admitere din cadrul facultății conform orarului afișat: 30.08-01.09.2023, 09:00 – 16:00 02.09.2023, 09:00 – 14:00 04-08.09.2023, 09:00 – 16:00 09.09.2023, 09:00 – 14:00 |
Concurs de dosare: | 09.09.2023 |
Afișare rezultate concurs: | 09.09.2023, ora 20:00 (fizic și online) |
Confirmări Runda I: |
Fizic la facultate: 11.09.2023 – 12.09.2023, 9:00 – 16:00 Online prin Enroll, dacă dosarul de înscriere conține originalul diplomei de Bacalaureat și foaia matricolă, sau se confirmă un loc cu taxă: 11.09.2023 – 12.09.2023, până la ora 16:00 |
Afişare Runda II: | 12.09.2023, ora 20:00 (fizic și online) |
Confirmări Runda II: |
Fizic la facultate: 13.09.2023 , 9:00 – 16:00 14.09.2023, 9:00 – 14:00 Online prin Enroll, dacă dosarul de înscriere conține originalul diplomei de Bacalaureat și foaia matricolă, sau se confirmă un loc cu taxă: 13.09.2023 – 14.09.2023, până la ora 14:00 |
Afişare Runda III: | 14.09.2023, ora 16:00 (fizic și online) |
Confirmări Runda III: |
Fizic la facultate: 14.09.2023, 16:00 – 18:00 Online prin Enroll, dacă dosarul de înscriere conține originalul diplomei de Bacalaureat și foaia matricolă, sau se confirmă un loc cu taxă: 14.09.2023, 16:00 – 18:00 |
Rezultatele finale: | 14.09.2023, 20:00 (fizic și online) |
Sesiunea Iulie 2023
Preînscriere candidați: | Online: 01.06.2023 – 04.07.2023, până la ora 14:00 |
Înscriere candidaţi: |
Online: 05.07.2023 – 20.07.2023, până la ora 12:00 (https://enroll.upt.ro/) Fizic în centrul de admitere din cadrul facultății conform orarului afișat: 05.07.2023 – 07.07.2023, 09:00 – 16:00 10.07.2023 – 14.07.2023, 09:00 – 16:00 15.07.2023 , 09:00-12:00 17.07.2023 – 21.07.2023, 09:00 – 16:00 22.07.2023 , 09:00-12:00 Fizic în centrele zonale de admitere conform orarului afișat: 18.07.2023 – 20.07.2023, 09:00 – 16:00 21.07.2023 , 09:00 – 14:00 Excepție: centrul zonal Arad 13.07.2023 – 14.07.2023, 09:00 – 16:00 |
Concurs de dosare: | 22.07.2023, 20:00 |
Afișare rezultate concurs: | 22.07.2023, 20:00 (fizic și online) |
Confirmări Runda I: |
Fizic la facultate: 24.07.2023 – 25.07.2023, 09:00 – 16:00 Fizic la centrele zonale de admitere: 24.07.2023 – 25.07.2023, 09:00 – 16:00 Online prin Enroll, dacă dosarul de înscriere conține originalul diplomei de Bacalaureat și foaia matricolă, sau se confirmă un loc cu taxă: 24.07.2023 – 25.07.2023, până la ora 16:00 |
Afişare Runda II: | 25.07.2023, 20:00 (fizic și online) |
Confirmări Runda II: |
Fizic la facultate: 26.07.2023 – 27.07.2023, 09:00 – 16:00 Fizic la centrele zonale de admitere: 26.07.2023 – 27.07.2023, 09:00 – 16:00 Online prin Enroll, dacă dosarul de înscriere conține originalul diplomei de Bacalaureat și foaia matricolă, sau se confirmă un loc cu taxă: 26.07.2023 – 27.07.2023, până la ora 16:00 |
Afişare Runda III: | 27.07.2023, 20:00 (fizic și online) |
Confirmări Runda III: |
Fizic la facultate: 28.07.2023, 09:00 – 14:00 Fizic la centrele zonale de admitere: 28.07.2023, 09:00 – 14:00 Online prin Enroll, dacă dosarul de înscriere conține originalul diplomei de Bacalaureat și foaia matricolă, sau se confirmă un loc cu taxă: 28.07.2023, până la ora 14:00 |
Rezultatele finale: | 28.07.2023, 18:00 (fizic și online) |
Centru de admitere local
Facultatea de Management în Producție și Transporturi
Adresă: Timișoara, Str. Remus, Nr. 14
Telefon: 0256 404 284
Orar:
21.08.2023 – 09.09.2023, orele 09:00 – 16:00
02.09.2023 orele 09:00 -14:00
09.09.2023 orele 09:00 – 14:00
11.09.2023 – 12.09.2023 orele 09:00 – 16:00
13.09.2023 orele 09:00 – 16:00
14.09.2023 orele 09:00 – 14:00 si 16:00 – 18:00
Centre de admitere zonale – valabile doar pentru sesiunea Iulie 2023
1. Colegiul Național ”Decebal” Deva
Adresă: Deva, Intrarea dinspre strada Andrei Șaguna
Telefon: 0792042916
2.Colegiul National Pedagogic ”Ștefan Odobleja” Drobeta-Turnu Severin
Adresă: Drobeta-Turnu Severin, str. Crişan, Nr. 48
Telefon: 0734386452
3.Colegiul Național „Traian Lalescu” Reșița
Adresă: Reșița, clădirea ciclului primar, bd. Al. I. Cuza, Nr.7
Telefon: 0792042927
4.Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu” Târgu Jiu
Adresă: Târgu-Jiu, str. 1 Decembrie 1918, Nr. 25
Telefon: 0734386407
5.Colegiul Național “Mircea cel Bătrân” Râmnicu-Vâlcea
Adresă: Str. Carol I, Nr. 41
Telefon: 0734386416
6.Colegiul Național „Moise Nicoară” Arad
Adresă: Bulevardul General Dragalina, Arad
Telefon: 0734386465
Taxa de înscriere este de 150 lei pentru toate formele de învățământ și toate tipurile de concurs.
Taxa de înscriere oferă candidatului posibilitatea de a participa la concursul de admitere organizat la maxim două secțiuni. Dacă un candidat se înscrie la mai mult de două secțiuni, va trebui să achite mai multe taxe de înscriere.
Taxa de confirmare: 100 de lei pentru toate formele de învățământ și toate tipurile de concurs.
Taxa de confirmare asigură candidatului păstrarea locului la secțiunea la care a fost admis și trebuie achitată în termenul prevăzut în calendarul admiterii.
Taxă de solicitare a echivalării studiilor absolvite: 150 lei
Se percepe doar candidaților declarați admiși și trebuie achitată deodată cu taxa de confirmare.
Taxe anuale de studii pentru anul universitar 2023/2024, pentru anii I-IV LICENȚĂ
Studenții admiși în regim de finanțare fără taxă (buget) vor plăti doar taxele de înscriere, respectiv de confirmare a locului.
Taxele aferente domeniilor tehnice și domeniului „Informatică” pentru studenții admiși în regim de finanțare cu taxă: 3.600 lei/ an
Taxele de admitere (înscriere/confirmare) se pot plăti:
1. ONLINE, cu cardul, prin intermediul platformei Enroll sau
2. În următorul cont deschis la UniCredit Bank*:
Universitatea Politehnica Timișoara
Cod FISCAL: 4269282
Cont IBAN: RO90 BACX 0000 0030 1782 5061
*În situația plății în contul UniCredit, dovada plății va trebui să conțină următorul text: ”L, ADM/CONF (se alege în funcție de tipul taxei – pentru taxa de înscriere se menționează ADM, iar pentru taxa de confirmare de menționează CONF) la … (se va menționa acronimul facultății) , CNP candidat, NUME candidat (se va menționa numele complet al candidatului)”.
Exemplu: L, ADM, MPT, 2900000000000, Ionescu Flavia Ionela
Absolvenții acestor programe au perspective excelente de muncă în întreprinderi de prestigiu, precum: Azur, Best Foam, Spumotim, Johnson Controls, Continental Corporation, Hella, Dalli Group, Coca-Cola, Atoss, Draxlmaier, Gauss, Honeywell, Kromberg&Schubert, Lugera, Mahle, NTT Data, Nokia, Saguaro Technology, SAP, Syneto România, Toluna, Swoboda, Webasto, Veoneer, Visma, Zoppas Industries, ZF, FAULHABER Drive Systems, Elba, FM Logistic, Helpline, Hilti, Huawei, Demark Construct, Construct Ro.OR, ConstructNet Invest, Banu Invest, Constructim, Incontro, Sodolescu Imobiliare și Construcții, Eugene Estate, Primăria Timișoara, Consiliul Județean Timiș, Consilii locale, Regii autonome, Primării, Consilii județene, Ministere și altele.
Trăiește experiența educațională oferită de Universitatea Politehnica Timișoara și pregătește-te pentru o carieră de succes!